
Hala Matache, un monument istoric vechi de aproape un secol și jumătate și un simbol al comunităţilor din cartierele vechi ale Bucureștiului, s-a aflat, în ultimii patru ani, în centrul unei lupte fără precedent între Primăria Generală a Municipiului București, ONG-urile care luptă pentru salvarea patrimoniului și oamenii din cartier, care trăiesc literalmente printre tranșee și munţi de gunoaie. După zeci de procese penale, „armistiţii” și promisiuni încălcate, cele trei părţi implicate încă sunt în căutarea unui consens, însă acesta rămâne o utopie.
Acum aproape 150 de ani, la intersecţia dintre Calea Griviţei și Calea Buzești, un măcelar pe nume Loloescu Matache își deschidea o prăvălie care avea să închege în jurul său, de-a lungul vremii, spiritul unei comunităţi tipice unui cartier istoric, cu ateliere și prăvălii de familie, al Bucureștiului vechi. Matache Măcelarul și-a început afacerea imediat după Războiul de Independenţă (1877), când întreaga zonă, aflată în acea vreme…